Unde mergem în weekend lângă București | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Unde mergem în weekend lângă București

Ne-am săturat de oraș, de aglomerație, de mai știu ce. Clișee de astea. Oricum nu scăpăm de ele nici dacă plecăm din București și încercăm să fugim în natură. Dar ne putem bucura de drumul până acolo și de aerul diferit pe care îl respirăm.

Palatul Mogoșoaia

E locul perfect pentru o zi liniştită, de stat pe iarbă în parcul Palatului. În unul din cele două.

Şi dacă mergeţi pentru prima dată acolo, neapărat să vizitaţi Palatul, grădinile, mausoleul şi toată curtea interioară. Veţi descoperi o altă lume.

Mănăstirea Cernica

Recunosc, de la Mănăstirea Cernica am plecat cu o zacuscă foarte bună, făcută de cei de acolo. Şi tot pentru asta cred că mă voi întoarce. :)

Lăsând gluma la o parte, domeniul mănăstirii e mare şi trebuie bătut la pas. Treci prin mai multe zone până ajungi la biserica cea mare, la cimitirul vechi şi în micul parc. Deşi pare ciudat, o plimbare prin cimitir te linişteşte. E de mers, dar cred că o vizită de o jumătate e zi e de ajuns.

Balta Comana

La Mănăstirea Comana e frumos, cu toate că în interiorul curţii aproape totul e în (re)construcţie. Dar la final cred că totul va arăta minunat, iar Comana va atrage şi mai mulţi pelerini. Totuşi, acolo sunt moaştele a doi sfinţi.

Dacă coborâţi prin spatele zidurilor ajungeţi la o mică deltă. Vă puteţi face o idee asupra peisajului pe care îl puteţi vedea la Balta Comana. La care ajungeţi urmănd drumul. Iar dacă nu vă rătăciţi prin pădure, ca mine, ajungeţi la peisajul minunat al micii delte. Un drum până acolo merită, dar dacă nu intenţionaţi să vă întoarceţi la un grătar în locurile special amenajate, mai bine rămâneţi la excursia de o zi. puteţi vedea totul înr-o zi. Sau poate vreţi să vă întoarceţi la parcul Aventura de acolo.

Recomandă articolul:

  


Comentarii

1. Promovam Comana | 23 May 2013 | 08:18:25

Putem sa mai adaugam la lucrurile de vazut/facut in Comana: Parcul de aventura Comana (http://parcaventuracomana.ro/), Moara de hartie (http://moaradehartie.ro/), Fantana cu Nucu’ si observatoarele ornitologice administrate de Parcul Natural Comana (http://www.comanaparc.ro/). Va mai asteptam pe la Comana!

2. George Toma | 23 May 2013 | 22:40:05

Da, locuri foarte frumoase, unde merită să zăboveşti. :)



Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons