Apoi, în același registru, devenim romantici cu ajutorul lui Andre Sardet. Vocea calma ne face să visăm iar ritmul melodios al cântecului ne liniștește. Poate și pentru că Andre a compus multe dintre coloanele sonore ale telenovelelor portugheze. Dar, cântă frumos.

Dacă melodiile recomandate până acum au fost cântate de băieți, să încheiem cu o piesă minunată, tot a unor băieți: Per7ume: Tu ești. Nimic altceva de spus decât că piesa este o declarație de dragoste sinceră.

Alberto Indio – Sinceramente

Andre Sardet – Roubo-te um beijo

Per7ume – És Tu (Elixir dos Sonhos)

 
Sunteţi pentru prima dată în Europa de Est?
Am mai avut concerte în Estonia, Budapesta, Praga, dar în România suntem pentru prima dată. Am fost primiţi bine peste tot, oamenii sunt încântaţi când ne descoperă în concerte, iar apoi ne cumpără albumele.

Aţi avut un succes enorm după lansarea primului album, şi abia aţi lansat altul. Aveţi primele cântece cu versuri?
Noul album, Lisboa Mulata, a fost lansat luna aceasta, pe 3 octombrie. Precedentul album, Lusitânia Playboys, avea o piesă în colaborare cu Kid Congo Powers care spuneau o poveste. Nu o cântau, doar vorbeau. Pe ultimul album e aproape acelaşi lucru, de această dată cu un interpret de fado, Camané.

Cum se împleteşte muzica fado cu genul de muzică pe care îl cântaţi?
Încercăm să introducem elemente portugheze în muzica noastră. Uneori se apropie de fado, alteori de alte genuri de muzică. Avem grijă mereu să avem un element portughez în muzica noastră.

De ce muzică instrumentală?
Pentru că nu sunt versuri, ai o anumită liberatate. Poţi visa, îţi poţi imagina ceea ce vrei. Îţi poţi imagina un film, sau frânturi dintr-o idee. Când compunem nu ne gândim la ceva anume. Le dăm celor care ne ascultă posibilitatea de a-şi imagina. Acesta-i rolul lor. Al nostru e acela de a da idei.

Ce alte teme abordaţi în afară de cea care are la bază spiritul Lisabonei?
Ultimul album are numeroase influenţe africane, pentru că am dorit să explorăm culturi de pe continente diferite. Prin muzică, mergem prin multe locuri: America de Nord, de Sud, Africa, Mexic sau Spania.

Ce aduce nou ultimul album?
Pentru Lisboa Mulata am invitat diferiţi artişti să cânte alături de noi. Pe Marc Ribot, chitaristul de la Tom Waits, şi pe Camané, alături de Sérgio Godinho, cel care a scris versurile pentru această colaborare, unul dintre cei mai buni compozitori din Portugalia. De asemenea, de foarte mulţi ani este alături de noi şi Alexandre Frazão, care ne acompaniază la tobe.

În România, muzica portugheză devine din ce în ce mai cunoscută. Anul trecut a venit Mariza, acum voi…
Da…în afara Portugaliei toată lumea ştie numai fado, dar avem foarte multe trupe bune, muzicieni buni, din diferite stiluri, care nu sunt cunoscuţi în afară. Exportăm doar fado. De aceea, e o mare bucurie pentru noi faptul că am fost invitaţi să concertăm aici, în Bucureşti.

Sunt o apariţie spectaculoasă, un chitarist misterios şi neglijent, cu un joben care nu lasă aproape niciodată să i se vadă chipul, şi un basist cu eleganţa unui gangster, aproape nedespărţit de ochelarii fumurii. Grupul a lansat cinci albume, dintre care trei au fost distinse în Portugalia cu Albumul anului şi Albumul Deceniului.

Concertul de aseară, de la Muzeul Ţăranului Român a adus un sound nou publicului român, o muzică de poveste, cu iz de fado, jazz şi film western. Cu un set-up inedit – scena era amenajată ca la un priveghi – şi melodii energice pe ritmurile chitărilor şi ale contrabasului, Dead Combo a arătat o altă perspectivă a muzicii portugheze. De acolo nu vine doar fado, mai sunt şi alte genuri, dar despre asta în interviul pe care l-am pregătit cu cei doi artişti.

Îi găsiţi pe: deadcombo.net | Youtube | Myspace | Wikipedia

Vă las să-i descoperiţi în galeria de imagini de mai jos şi ascultând Quando A Alma Não É Pequena.

Maria Gadù (nume real Mayra Corrêa Aygadoux) a lansat primul ei album omonim în 2009, dar abia cu al doilea, în 2011, reuşeşte să treacă graniţele Braziliei (după două nominalizări la Latin Grammy Award).

Vă las cu Shimbalaiê, să vă facă ziua mai frumoasă.

Vă recomand să nu rămâneţi doar la această piesă şi să încercaţi să ascultaţi alte pise pe Youtube.

Tudo diferente, mai jos.

Povestea
Vasco este student la medicină în Lisabona, susţinut financiar de mătuşile lui bogate din Trás-os-Montes, pe care le-a minţit, spunându-le că a absolvit facultatea. Tânărul duce o viaţă boemă, preferând petrecerile şi fetele, în special pe Alice, o croitoreasă din cartierul Castelinhos. Prietenia celor doi îl supără pe tatăl fetei, ambiţiosul croitor Caetano, care ştie despre datoriile şi stilul de viaţă al lui Vasco. După ce pică încă unul din examenele finale, primeşte anunţul unei vizite din partea mătuşilor.

Filmul
În 1933, José Cottinelli Telmo, cu puţin ajutor de la Manoel de Oliveira, lansează Canção de Lisboa. Oliveira făcuse cu doi ani înainte un documentar filmat fără sunet, căruia îi adăugase coloana sonoră la montaj. Dar primul film care a fost filmat şi montat în întregime cu sunet a fost Cântecul Lisabonei. Un film cu personaje bine construite, cu mişcări de cameră naturale, şi cu poveste.

Canção de Lisboa este prima comedie portugheză, iar comicul de situaţie este cel care face spectatorul să se apropie de personaje. Vin în minte scene din atelierul croitorului Caetano, când Vasco se ascunde pe post de manechin, sau întâmplările din grădina zoologică sau aventurile cu mătuşile. Toate acestea combinate cu povestea de iubire şi suspinele tinerei Alice. Cântecul Lisabonei este şi musical, prin fado-ul cântat de Vasco şi Alice vedem începuturile stilului în Lisabona.

Privind în ansamblu şi încadrându-l în epocă, Canção de Lisboa e un film foarte bun pentru timpurile în care a fost făcut.

Ediţia – prima exclusiv alb-negru – propune o selecţie de trei titluri de referinţă în istoria cinematografică lusitană, dar şi mondială: Canção de Lisboa, de Cottinelli Telmo – 1933 (marţi, 19 aprilie); Ala-Arriba!, de Leitão de Barros – 1942 (miercuri, 20 aprilie); Belarmino, de Fernando Lopes – 1964 (joi, 21 aprilie).

Fiecare producţie reprezintă cel puţin o premieră de ordin tehnic şi/sau de compoziţie – primul film portughez cu sunet, prima comedie (Canção de Lisboa), prima docu-ficţiune (şi a doua etnoficţiune pe plan internaţional), primul film portughez premiat în străinătate (Ala-Arriba!), unul dintre primele filme care identifică Noul Cinematograf portughez, cu noi abordări regiozorale (Belarmino).

Filmele vor fi subtitrate în limba română. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Toate acestea mi-au venit în minte în momentul în care am văzut melodia lansată de TAP Portugal. O colaborare între Mariza, Paulo Flores şi Roberta Sá – De Braços Abertos. “Cu braţele deschise” este imnul companiei aeriene portugheze, care a reuşit să lanseze un cântec deloc penibil, cu versuri fresh, optimiste, în aceeaşi viziune cu brandul. O melodie care beneficiază la final şi de aportul angajaţilor TAP. Cei trei artişti, din Portugalia, Angola şi Brazilia, reprezintă pieţele pe care TAP operează.

Avem, deci, o dovadă de marketing făcut cu cap, o campanie, după mine, ca la carte. Un exemplu bun de endorsment şi comunicare internă. O campanie gândită.

Mariza, Paulo Flores e Roberta Sá – De Braços Abertos

Classificados – Só em ti





Primul album solo al vocalistului de la Polo Norte sună foarte bine. Dacă v-a plăcut Dá-me um abraço, cu siguranţă vă va plăcea şi O teu nome

Pentru recomandări de muzică portugheză de calitate, vă recomand contul de twitter @ritmportughez.

Concertul de la Bucureşti face parte din cadrul Festivalului Viaţa e Frumoasă, editia a III-a. Alte concerte în cadrul festivalului: Laurie Anderson, Damian Draghici – Jazz in the City.

Aştept cu nerăbdare piese de pe “Terra”, dar şi piese mai vechi. Până la concert, să ascultăm colaborarea cu Concha Buika: Pequenas verdades – Adevăruri mărunte.

httpv://www.youtube.com/watch?v=u5f7B5PacZM