Ada MIlea & Bobo (Fără Zahăr) & Silent Strike la Guerrilive

Ascultându-i separat sunt diferiţi; împreună sunt altceva. Şi împrumută toţi din stilul Adei Milea. Care-i bun, avantajează. Am fost luni la Guerrilla, la invitaţia URSUS, şi am ascultat un altfel de concert Ada Milea & Bobo (Fără Zahăr), cu un featuring Silent Strike pe o piesă de Emil Brumaru. Nu mai spun nimic de faptul că m-am simţit ok printre ieşeni adoptaţi. Ioan a stat în Iaşi vreo 3 ani, Bobo e din Dorohoi, a făcut facultatea în Iaşi şi şi-a început cariera aici. Deci, a fost aproape ca acasă. Unde mai pui faptul că eram în radio. (off-topic: parcă… citeste mai mult

Portret de familie la Foto Union

Sunt multe moduri în care poţi dezvolta ideea de “suntem prea leneşi să trimitem cărţi poştale, acum când avem internetul la îndemână”. Aşadar, contează foarte mult cum o pui în practică. La Foto Union Cristi Şuţu şi Radu Bădoiu au reuşit, cu ajutorul Pepsi şi Xerox, să pună pe picioare Portret de Familie, un proiect deosebit. Portret de Familie este un proiect de fotografie iniţiat de Foto Union. Se adresează familiilor, cuplurilor, dar şi persoanelor singure care vor să transmită prietenilor şi rudelor o fotografie printată sub forma unei cărţi poştale. Şi a ieşit ceva deosebit, după cum spuneam. Iată… citeste mai mult

Ceasul nu stă, merge înainte

27

Când îţi pasă, nu uiţi

Cel mai greu este să îţi pese. E greu pentru că, deşi îţi pui în minte că vei avea mai multă grijă faţă de ceilalţi, uiţi. Şi vei avea nevoie de cineva/ceva care să îţi reamintească de ce nu e bine să uiţi. Mi-am dat seama că am uitat şi am găsit trei melodii care să îmi reamintească. Le ascultaţi mai jos. Anul acesta Amnesty Internaţional împlineşte 50 de ani de activitate.

Să salvăm un suflet

Copilăria ar trebui să fie plină numai de bucurii, de aer curat, de libertate, iar doctorii ar trebui vizitaţi numai la controale de rutină. Aşa aş vedea primii paşi în viaţă. Din păcate, pentru unii copii, sunt câteva obstacole pe care trebuie să le treacă de mici. Este şi cazul Evei Maria, care la numai 4 ani a fost diagnosticată cu Leucemie Acută Limfoblastică tip L1. O astfel de veste nu are cum să nu te mişte. Pentru tratamentul Evei sunt necesari 60.000 de euro, pentru îngrijire la o clinică din străinătate, unde rata de vindecare e de 80%, în… citeste mai mult

2010 într-un cuvânt: schimbare

Ar fi interesant de ales un singur cuvânt care să ne definească întregul an 2010. Cred că aş spune schimbare. Schimbare care a început de prin primăvara lui 2010 şi care cred că va continua şi în 2011. Cu siguranţă nu îi voi mai da importanţa pe care i-am acordat-o anul acesta, dar va fi încă acolo. Voi avea grijă ca la finalul lui 2011 alt cuvânt, cu rezonanţă mai puternică, să îi ia locul: împlinire.

Dau ceasul înainte cu un an

MICMACS

Sincer, îmi place foarte mult Jean-Pierre Jeunet. Se înţelege, mai puţin latura lui comercială – a se citi “perioada Alien” – e de înţeles, pasiunea necesită bani care trebuiesc câştigaţi cinstit. Pasiunea lui s-a materializat în Amelie. Un film care va rămâne pentru mult timp de referinţă şi care mi-a trezit simpatia pentru modul în care se joacă cu camera, pentru unghiurile de filmare şi pentru cadrele pe care le reuşeşte. Dar nu în ultimul rând, pentru fotografia pe care a reuşit-o împreună cu Bruno Delbonnel. Aceeaşi pe care am întâlnit-o şi în Micmacs. De această dată creată împreună cu… citeste mai mult

Cuvântul care scoate “ruşinea la vedere”

Pe internet cuvintele trădează. E ca şi cum nu ţi-ai putea abţine un gest în faţa unei situaţii pe care nu ţi-ai dorit-o de la bun început. Spun mai mult decât linkul către profilul tău de LinkedIn. Te dezvăluie celorlalţi şi, uneori, te lasă „cu ruşinea la vedere”. Modul în care intervii într-o discuţie, felul în care te raportezi la ceilalţi prin cuvintele aşternute în comentariu le pot compara cu felul în care, prin gesturi, saluţi sau ridici vocea pentru a te impune. Încă se mai spune că întâlnirea dintre două persoane care se cunoşteau online este mult mai deschisă… citeste mai mult

Dia de Portugal

Astăzi a fost ziua naţională a Portugaliei, a lui Camões şi a comunităţilor portugheze. O zi în care am fost la primul meu concert de fado din România, în care gustul de bacalhau mi-a reamintit de terasa de lângă Jerónimos unde se serveşte peşte atât de bun şi de petrecerile cu sangria din barurile studenţeşti. Şi dacă tot veni vorba, de castane prăjite. I-am ascultat pe Carolina Pessoa şi pe Nuno Sérgio cântând fado. Au cântat din Amalia, Mariza şi au reuşit să mişte publicul în ritmul muzicii. Normal că toată sala a început să aplaude la “Uma Casa Portuguesa”… citeste mai mult