Adevărul e că aş vrea un preşedinte care să îşi ia rolul în serios, iar după mine cel mai important rol al său este de reprezentare. Nu de jucător, nu de profesor, nu de savator, ci de imagine a românilor. Mi-aş dori un preşedinte care să îşi aleagă cu grijă cuvintele, să nu vorbească în plus, să nu divagheze şi să nu gafeze.

După dezbaterea de aseară lucrurile nu s-au limpezit. Discursurile nu au reuşit să convingă, ba au stîrnit hohote de rîs şi indignare. Nu sînt de acord cu ce s-a întîmplat. Dezbaterea primilor 3 candidaţi, conform sondajelor, a fost o sfidare a celorlalţi 9. Separarea în “cei mici” şi “cei mari” e improprie, pentru că astfel au minimizat rolul lor. În fond, dacă privim din perspectiva campaniei, e o strategie bună, iar stafurile celor 3 şi-au făcut treaba. Dar nu e corect din punct de vedere moral, toţi ar trebui să plece cu şanse egale.

Merg  la vot, şi peste 5 ani vreau să nu-mi fie ruşine de gestul de mîine.
Vă sfătuiesc să faceţi la fel.

Celui de-al doilea Guvern i se pregăteşte căderea. “Majoritatea” se ţine strîns de modelul german, lucru care ne menţine în criză şi în enervare, că doar i-am trimis în Parlament să se înţeleagă pentru noi. Aşadar, joaca aceasta de-a puterea, să vedem cine are controlul, va face ca prezenţa la vot să fie mai mare. Pentru că e singurul mod prin care omul simplu poate spune ce crede. Şi, contrar aşteptărilor, a adunat multe. Aseară am văzut unul dintre “aplaudacii” preşedintelui, dintr-un grup mult plimbat pe la diverse petreceri cîmpeneşti, cum îşi zicea of-ul plin de amărăciune.

Mi-ar fi plăcut să fiu la Berlin cu ocazia acestor festivităţi şi să-l văd pe fostul preşedinte polonez, Lech Walesa, cum porneşte căderea zidului. Totuşi, gestul poate părea ciudat. Cît am fost în Berlin şi am vizitat monumentele dedicate evreilor, am auzit şi ideea că germanii au ridicat memoriale şi locuri de jertfă pentru că vor iertare pentru ce au făcut în trecut. Şi faptul că fostul preşedinte polonez a împins prima piesă de domino poate întări această idee.

În România, în ’89, efectul s-a simţit o lună mai tîrziu, în decembrie. Va fi şi anul acesta la fel. Însă, ceva mă afce să cred că nu vom sărbători precum germanii… Asta în cazul în care ne-am maturizat între timp. Vedem pe 22 noiembrie. :)

Tocmai a trecut o masina cu panou portabil si muzica la maximum. De ce sa ma chinui ascult numai eu?
Atat deocamdata. Comentariile intr-un alt post, in care ne vom uita putin peste sloganurile electorale.

Primul contact cu pliantul nu mi s-a parut agresiv. Ba chiar am suras putin. Nu stiu cum li s-a parut vecinilor, care nu au ca mine dorinta de a vedea noutatea din abordarea candidatilor. Probabil s-au simtit agresati de faptul ca flyerul le-a acoperit clanta.
Mesajul e inspirat din celebra campanie “The Truth“. Am parcurs textul si de sus in jos, si in sens invers. Are inteles in ambele sensuri. Ei bine, lucrurul asta, asemanarea cu campania “the truth”, a discreditat mesajul in fata mea. Dar poate sint unul dintre putinii care au vazut spotul si stiu despre ce campanie e vorba.

Nu stiu care e alcatuirea demografica a cartierelor Dacia-Alexandru, dar citind mesajul de pe flayer cred ca stau intr-o zona in care locuiesc persoane de peste 38 de ani, cu copii, cu multe responsabilitati si griji, si ma simt neglijat. Poate pentru mine are alt pliant care va veni in zilele viitoare. Eu n-am drept de vot?

Totusi, ideea de promovare mi se pare faina.

Disclamer: In timpul campaniei electorale nu voi promova nici un candidat si nici un partid politic. Asemenea articole vor aparea doar pentru a evidentia metodele de comunicare folosite de cei care ne vor votul.