2009, anul în care am fost în juriu la Team ADventure, care, în 2011, revine cu a patra ediţie, tema din acest an fiind: Faţă în faţă cu PR-ul şi Publicitatea.

Festivalul, organizat de Prime Iaşi, pune accentul pe creativitatea şi spiritul de afirmare al viitorilor specialişti din industrie. Aşadar, dacă eşti student sau masterand în Iaşi la Comunicare şi PR, Jurnalism – DJSC, FEAA sau oricare altă specializare care are legătură cu publicitatea şi PR-ul, e bine să mergi cu echipa ta (se vor alege pentru cele 3 brief-uri câte 3 echipe a câte 4 membri fiecare) şi să te înscrii. Dacă nu ai echipă, pe principiul cartelei, îţi găseşti colegi acolo şi pe parcurs se sudează şi echipa.

Deschiderea Team ADventure va fi pe 19 octombrie în Amfiteatrul II8 (corp A, UAIC), ora 20.15. După înscrieri şi selecţii, cele 3 echipe vor avea la dispoziţie 3 săptămâni pentru rezolvarea unor brief-uri reale, rezultatele urmând a fi jurizate de 3 specialişti din domeniu.

Văd concursurile de acest tip ca nişte şanse de afirmare pe care nu trebuie să le ratezi. Şi nu, nu vine următorul şi la ăla participi. Acum e momentul!

Mi-am dat seama că am uitat şi am găsit trei melodii care să îmi reamintească. Le ascultaţi mai jos.
Anul acesta Amnesty Internaţional împlineşte 50 de ani de activitate.

Decât? Româna de România. by eliberadio

Decât că l-am ascultat pe povestitor recitând din poet. Poet ce s-ar bucura enorm dacă ar şti că versurile-i sunt cunoscute de tot românul. Român ce nu i-ar păsa dacă poetul l-ar lua cu el pe povestitor fiindcă i-a stâlcit poezia, datorită situaţiei limbii ce a ajuns să fie înţeleasă de român doar dacă e vorbită ca în vorbire. Adică direct, pe şleau. Gen. Gen care e neutru. Ca Elveţia. Că nimeni nu vrea vărsare.

Campania e lăudabilă şi mă declar un susţinător necondiţionat al iniţiativei de gen. E bine să scoatem în evidenţă greşelile de vorbire şi să le marketăm, decât (ioi, l-am folosit corect) să ne trezim peste un an sau doi că au devenit regulă într-un nou dicţionar.

Aşa că, hai să vorbim corect şi să luăm fiecare câte un cuvânt în braţe. Nu pe “Nu”, ci un cuvânt care să ne definească, să ne convină. Ce frumos zice Radu Muntean:

Frumos. Adoptă un cuvânt. Româna de România. by eliberadio

Totuşi, am aflat că mă uit la o ficţiune abia după ce pe scenă a urcat regizorul, care a dezvăluit faptul că scurt-metrajul de 18 minute a fost iniţial construit ca viral, pentru a-şi promova un proiect online care nu a supravieţuit. Filmul însă intrigă în continuare şi smulge aplauze.

Lutz Heineking, jr., regizorul – nonconformist, genul de om care le spune pe bune, un fel de Michael Moore, şi-a închipuit un grup de terapie în care se adună doar persoane dependente de a face acte de caritate. Unii care şi-au dat toată averea cutiilor în care se strâng bani pentru copii bolnavi, alţii care au fost părăsiţi de familie, care îşi drămuiesc ultimii bănuţi pentru că simt o nevoie acută să dăruiască, fără să primească nimic în schimb. Un grup de dependenţi, prezentaţi sub forma unui documentar foarte bine gândit, dar dus uneori în ridicol şi exagerare.

Nu ştiu dacă putem face în realitate, în România, un grup de dependenţă a celor care sunt, să le spunem, ahtiaţi după acte de caritate. Abia dacă ne mişcă ceva de sărbători.

Dar de ce am vrea să facem asta? Cum spune şi Festivalul, sau Mihai Constantinescu:) “E o lume minunată?!” E! Dacă ne-o facem noi să fie.

Spun acestea pentru că peste 2 zile la Iaşi va începe RIUF 2011 – Târgul Internaţional de Oferte Educaţionale Universitare. 17 martie 2011, 10-18, Hotel „Unirea” Iaşi.

Pentru cei care vor vrea să meargă să îşi caute burse sau masterate, e important de ştiut că participarea presupune ca aceștia să se înscrie în prealabil pe site-ul www.riuf.ro, să descarce documentele necesare și să le completeze cu ajutorul unui consultant EDMUNDO. Tot acest demers le garantează răspunsul pe loc din partea reprezentanților universităților, în urma interviului de 15 minute pe care urmează să îl susțină chiar la târg.

Eu cred că nu mai e timp de pierdut şi o vizită de informare ar trebui făcută. Măcar pentru o proiecţie asupra viitorului propriu. E de gândit. :)

Campanii se derulează pe Facebook, se fac grupuri, cauze care de care mai stupide, iar companiile îşi creează pagini sau chiar conturi la care adaugă friends. Nu mai spun că fiecare dintre noi şi-a creat o strategie de prezenţă socială pe FB. Mai mult sau mai puţin conştient. Cert este că, acum cu social media pe val, reţeaua socială se bucură de atenţie sporită.

Aşa că nu e de mirare ca o campanie să se folosească de notorietatea FB pentru a-şi face cunoscute mesajele. Amnesty International Portugalia şi Leo Burnett Iberia au lansat proiectul TyrannyBook construit după platforma Facebook. Mai jos descrierea proiectului:

Tyrannybook este o reţea socială dedicată supravegherii unora dintre liderii mondiali care încalcă cel mai mult drepturile omului.
Prin construirea unei comunităţi globale de apărători ai drepturilor omului, Amnesty International Portugalia îşi propune să se implice mai mult în reţelele sociale în cursul acestui an, nu numai pentru a obţine vizibilitatea platformei web, dar şi pentru a facilita contactul dintre cauzele pe care le promovează şi public.

Astfel s-a născut Tyrannybook, o reţea socială care are ca scop generarea de conştientizare  a atrocităţilor nenumărate care au loc pe tot globul. Folosind acest sistem, utilizatorii pot fi notificaţi cu privire la greşelile comise de lideri ai lumii împotriva Drepturilor Omului.

Scrise de către Amnesty International, profilele tiranilor sunt actualizate atât de către organizaţia în sine, cât şi de către utilizatori, în funcţie de situaţia actuală a ţărilor în care aceştia conduc. Cu trecerea timpului, se va extinde baza de date de profiluri. Este la latitudinea fiecărui utilizator să decidă care lideri sunt mai intereanţi de urmărit. Între ei, utilizatorii pot deveni chiar aliaţi, schimbând puncte de vedere şi discutând chestiuni curente.

Aceasta este prima versiune a site-ului. Şi ca orice reţea socială, acesta va creşte şi va fi actualizată constant cu noi instrumente şi noi funcţii.

În această primă fază există zece tirani: Robert Mugabe din Zimbabwe, Omar Al-Bashir din Sudan, Kim Jong Il din Coreea de Nord, Than Shwe din Myanmar, Hu Jintau din China, Mahmoud Ahmadinejad din Iran, Thomas Lubanga Dyilo din Republica Democrată Congo, Radovan Karadzic din Serbia, Aleksandr Lukashenko din Belarus şi Ramzan Kadirov Akhmadovich din Cecenia.

Nu am reuşit să văd câţi membri are reţeaua socială, dau sunt câţiva activi care văd că postează destul de mult. Imi place ideea campaniei, nu am urmărit însă cum aduc oamenii pe site şi cum îl promovează. Am văzut doar pagina de FB. Oricum, proiectul e abia lansat.

Şi zic asta pentru că săptămâna trecută în Herăstrău două doamne în vârstă conversau pe tema florilor frumos înflorite şi proaspăt puse: “Da ce crezi tu că astea se înfloreşte aici? Le aduce de la seră, că doar nu le-o creşte aici” gen. Şi doamnele astea au grijă de nepoţi, care vor avea grijă de ele după şi care vor avea grijă de noi după. Şi aşa se duce limba română la vale.

Un alt lucru de care mi-e frică sa nu mă afecteze şi lupt să nu fie aşa e nebunia asta cu “decât” folosit greşit. Era bancul ăla:
“Un om merge la piaţă să cumpere cartofi:
- Bună ziua, vreau şi eu nişte cartofi.
- De cât? îl intreabă vânzătorul.
- Decât cartofi, da! ”
Şi iar ia limba română un pumn în figură. Fiţi siguri că foarte mulţi oameni folosesc “decât” cum nu ar trebui.

Trendul limbii nu se opreşte aici şi mă simt agasat de alt tic verbal: “gen”. Încă nu am reuşit să-l înţeleg şi să văd cum şi când se foloseşte, dar mă feresc de el cât pot. La fel şi cu “maxim”. Ambele exploatate de Vodafone în comunicarea către tineri.

Cert este că limba se află într-o schimbare continuă, dar parcă ultimii ani au schimbat-o mult mai rapid decât până acum 20 de ani. Şi cauzele se găsesc mereu la generaţia care vine din urmă. Ba că în trecut am scris sms-uri şi a trebuit să scurtăm cuvinte, am descoperit netul si pe mirc vorbeam codat, am creat romgleza, s-au dezvoltat argouri, acum avem 140 de caractere în care să ne încadrăm şi cine ştie care va fi următorul pas în dezvoltarea noastră şi, împlicit a limbii.

Adevărul e că aş vrea un preşedinte care să îşi ia rolul în serios, iar după mine cel mai important rol al său este de reprezentare. Nu de jucător, nu de profesor, nu de savator, ci de imagine a românilor. Mi-aş dori un preşedinte care să îşi aleagă cu grijă cuvintele, să nu vorbească în plus, să nu divagheze şi să nu gafeze.

După dezbaterea de aseară lucrurile nu s-au limpezit. Discursurile nu au reuşit să convingă, ba au stîrnit hohote de rîs şi indignare. Nu sînt de acord cu ce s-a întîmplat. Dezbaterea primilor 3 candidaţi, conform sondajelor, a fost o sfidare a celorlalţi 9. Separarea în “cei mici” şi “cei mari” e improprie, pentru că astfel au minimizat rolul lor. În fond, dacă privim din perspectiva campaniei, e o strategie bună, iar stafurile celor 3 şi-au făcut treaba. Dar nu e corect din punct de vedere moral, toţi ar trebui să plece cu şanse egale.

Merg  la vot, şi peste 5 ani vreau să nu-mi fie ruşine de gestul de mîine.
Vă sfătuiesc să faceţi la fel.