Am fost luni la Guerrilla, la invitaţia URSUS, şi am ascultat un altfel de concert Ada Milea & Bobo (Fără Zahăr), cu un featuring Silent Strike pe o piesă de Emil Brumaru. Nu mai spun nimic de faptul că m-am simţit ok printre ieşeni adoptaţi. Ioan a stat în Iaşi vreo 3 ani, Bobo e din Dorohoi, a făcut facultatea în Iaşi şi şi-a început cariera aici. Deci, a fost aproape ca acasă. Unde mai pui faptul că eram în radio. (off-topic: parcă m-aş reapuca de împins căi)

A fost ultima ediţie Guerrilive by URSUS Evolution pe anul acesta. Vorba deja ştiută, se revine după Sărbători, cu forţe proaspete. Păi să se revină, că tare frumoase cântări se mai fac acolo. Exemplu în imagini statice şi mişcatoare, mai jos.

Portret de Familie este un proiect de fotografie iniţiat de Foto Union. Se adresează familiilor, cuplurilor, dar şi persoanelor singure care vor să transmită prietenilor şi rudelor o fotografie printată sub forma unei cărţi poştale.

Şi a ieşit ceva deosebit, după cum spuneam. Iată mai jos rezultatul bucuriei lor de Sărbători pe care au împărţit-o cu peste 2000 de oameni care le-au trecut pragul studioului.

Vin Sărbătorile. Hai, relaxaţi-vă!

Am trecut pe rând pe la standurile celor de la Goethe-Institut, Institutul Polonez, Centrul Cultural al Republicii Ungare/Institutul Balassi, British Council, Institutul Cervantes, Institutul Italian şi ICR. Oferte de cursuri de învăţare a limbilor străine, informaţii despre cultura şi ţările respective, promoţionale, totul aranjat frumos pentru a te atrage. Ceea ce au şi reuşit, în cazul meu.

Interesul pentru culturile străine ar trebui să fie mai mare, o statistică făcută publică anul trecut spunea că “Trei adulţi romăni din patru nu cunoşteau în 2007 nici o limbă străină, situându-se cu mult sub media europeană“. Un grup restrâns am găsit şi peste drum, la Institutul Italian, unde din jumătate în jumătate de oră se organizau ateliere de introducere în învăţatea unor limbi străine: română, italiană, maghiară, germană, polonă, engleză şi spaniolă. Nu am ajuns la nici unul, deşi mi-ar fi plăcut. Am asistat 3 minute la o scurtă lecţie de maghiară şi a fost interesant.

Evenimentul de azi m-a făcut să mă uit de 2 ori în calendar, pentru că nu înţeleg de ce s-a sărbătorit ieri Ziua Europeană a Limbilior, data oficială fiind pe 26 septembrie. Dar, trecând peste, activităţile organizate de institutele culturale au fost atent pregătite.

 
Specialişti din 11 domenii vin şi te învaţă cum merg lucrurile în profesia lor. Avantajul este că sunt practicanţi şi au ce să îţi arate. Vineri am fost la cursurile de fotografie – cu Cornel Lazia, şi film – cu Andrei Rus.

Primul curs e mereu cel mai dificil pentru că nu îţi cunoşti publicul şi nu ştii ce vrea. Din acest motiv discuţiile au mers greu şi prezentările au fost la nivel de începători. Mai ales cea de foto, din care am aflat genurile de fotografie, ilustrate cu câteva lucrări reprezentative. În ora de film am fost încântat să aflu despre jurnalul cinematografic, un gen de care nu mă apropiasem prea mult.

Întâlnirile sunt foarte interesante şi succesul lor va depinde de implicarea publicului şi de interactivitate. Ceea ce am de gând.

Sunt o apariţie spectaculoasă, un chitarist misterios şi neglijent, cu un joben care nu lasă aproape niciodată să i se vadă chipul, şi un basist cu eleganţa unui gangster, aproape nedespărţit de ochelarii fumurii. Grupul a lansat cinci albume, dintre care trei au fost distinse în Portugalia cu Albumul anului şi Albumul Deceniului.

Concertul de aseară, de la Muzeul Ţăranului Român a adus un sound nou publicului român, o muzică de poveste, cu iz de fado, jazz şi film western. Cu un set-up inedit – scena era amenajată ca la un priveghi – şi melodii energice pe ritmurile chitărilor şi ale contrabasului, Dead Combo a arătat o altă perspectivă a muzicii portugheze. De acolo nu vine doar fado, mai sunt şi alte genuri, dar despre asta în interviul pe care l-am pregătit cu cei doi artişti.

Îi găsiţi pe: deadcombo.net | Youtube | Myspace | Wikipedia

Vă las să-i descoperiţi în galeria de imagini de mai jos şi ascultând Quando A Alma Não É Pequena.

Guest Post: Radu Restivan

Ultima oară am fost pe stadion la un Rapid – Steaua acum mulţi, mulţi ani. Îmi amintesc că eram alături de bunicul meu pe stadionul Valentin Stănescu, aveam bilete la tribuna a 2a. Bucurie spre stadion, cu tricou şi fular la mine, mergeam să urmăresc spectacolul. Spectacol care a început înainte de meci. Urcam pe scările care dau în tribună şi, din partea stânga, au început să zboare obiecte. Adică scaune.

Ploua cu scaune dinspre galeria Stelei spre tribuna a 2a rapidistă. Am aşteptat să înceteze ploaia, apoi am ajuns în tribune; lucrurile se liniştiseră. Şi ţin minte că a fost un meci absolut minunat (deşi nu îmi mai amintesc exact anul), alături de bunicul meu. Acestea sunt momente de pus în ramă, când vezi derby-ul de pe teren cu cineva foarte drag.

De atunci nu am mai fost pe stadion din motive de siguranţă. Poate pe National Arena aş merge la derby, acolo m-aş simţi în siguranţă. Şi îmi doresc ca pe viitor, jocul frumos şi atmosfera de pe teren să ajungă şi în tribune. Pentru un spectacol total, demn de ţinut minte.

Vreau să particip la #bwinderby2: Steaua 2.0 vs Rapid 2.0 în echipa Rapid.

M-am bucurat să pot vedea începutul unei picturi de Andrei Pavel (unul din cei 18 artişti din lume care participă în proiect) care va acoperi sticla de votcă înaltă de vreo 9 metri şi să admir video mapping-ul 3D de pe faţada unei clădiri din curtea interioară. Creativitate şi inspiraţie, asta inspirau posterele celorlalte sticle “preparate” de artişti din lumea întreagă şi din arii diferite ale industriilor creative.

Mai jos aveţi o galerie de imagini, iar la final spotul Blank. Merită văzut, e plin de culoare şi forme.

Expoziţia e cu intrare liberă şi mai poate fi vizitată până pe 23 octombrie. Nu veţi vedea ce au făcut unii din nişte doze de energizant, şi nu vă veţi mira cât a băut ăla până să îi iasă structura. Dacă mergeţi, încercaţi să treceţi dincolo de aceste gânduri şi căutaţi ideile transmise prin lucrări.

Mai jos, o galerie de imagini cu lucrările, care se văd mai bine live. Iar mai jos, o retrospectivă de la lansare unde puteţi vedea care sunt lucrările premiate în cadrul competiţiei.

Ei bine, aseară am fost la proiecţiile din cadrul Festivalului Filminute – festivalul internaţional al filmelor de un minut. Un concept foarte fain care, din 2006 încoace, reuşeşte să adune scurtmetraje din ce în ce mai bine realizate. Iar prezenţa României în cadrul selecţiilor e din ce în ce mai bună.

Selecţia de 25 de scurtmetraje intrate în ultima fază a competiţiei în 2011 poate fi urmărită online. Văzusem vreo 2-3 filme dintre ele dar, să recunoaştem, alta e senzaţia pe care o ai în momentul în care priveşti totul pe un ecran de cinema.

Am rămas în minte cu câteva producţii, printre care Cara o Selo (Columbia) – foarte faină succesiunea de cadre, la fel şi fotografia filmului mi-a plăcut, Family Portrait (Andrei Stăruială, regizor român, film înscris din partea UK) – un singur cadru care face tot, care spune povestea fără să fie nevoie de alte artificii, şi filmul de mai jos: Loop (Spania) – un film ciclic, neaşteptat şi breathtaking. Vă recomand să le vedeţi pe toate, veţi descoperi, cu siguranţă, unul care să vă placă.

Şi… mergeţi la cinema!

Experienţa din camionul cu întregul portofoliu de produse e deosebită. E diferită de cea dintr-un showroom, unde ai mult mai mult spaţiu să te învârţi în jurul produsului şi unde poţi sta mai mult timp să îl analizezi. Dar, în cele 2-3 minute cât stai la un laptop ajungi să îţi formezi o părere. Recunosc că am zăbovit mai mult în faţa desktopului all-in-one jucându-mă cu degetul pe ecran, în Paint. Da, e ca şi cum ai mâzgâli cu degetul pe hârtie.

Dar, tableta business mi-a atras atenţia. Atât la nivel de design, cât şi la dotări şi soft. Iar uimirea a căpătat alte dimensiuni când cei de acolo au luat pen-ul şi au început să bată isteric în ea, simulând supărarea unui client nervos, iar ecranul a rămas intact.

Noua abordare Lenovo este fresh, dinamică şi actuală. Pentru că cei care fac se remarcă, iar pentru asta au nevoie de unelte care să îi ajute să îşi atingă potenţialul maxim. Lenovo e pe drumul bun, unde mai pui că piaţa laptopurilor e într-o schimbare continuă, iar marketingul a ajuns să facă diferenţa în cele mai multe cazuri. Iată mai jos noul spot de brand Lenovo. Cum spuneam, îmi place.

Imagini de la evenimentul din Bucureşti.