Celui de-al doilea Guvern i se pregăteşte căderea. “Majoritatea” se ţine strîns de modelul german, lucru care ne menţine în criză şi în enervare, că doar i-am trimis în Parlament să se înţeleagă pentru noi. Aşadar, joaca aceasta de-a puterea, să vedem cine are controlul, va face ca prezenţa la vot să fie mai mare. Pentru că e singurul mod prin care omul simplu poate spune ce crede. Şi, contrar aşteptărilor, a adunat multe. Aseară am văzut unul dintre “aplaudacii” preşedintelui, dintr-un grup mult plimbat pe la diverse petreceri cîmpeneşti, cum îşi zicea of-ul plin de amărăciune.

Mi-ar fi plăcut să fiu la Berlin cu ocazia acestor festivităţi şi să-l văd pe fostul preşedinte polonez, Lech Walesa, cum porneşte căderea zidului. Totuşi, gestul poate părea ciudat. Cît am fost în Berlin şi am vizitat monumentele dedicate evreilor, am auzit şi ideea că germanii au ridicat memoriale şi locuri de jertfă pentru că vor iertare pentru ce au făcut în trecut. Şi faptul că fostul preşedinte polonez a împins prima piesă de domino poate întări această idee.

În România, în ’89, efectul s-a simţit o lună mai tîrziu, în decembrie. Va fi şi anul acesta la fel. Însă, ceva mă afce să cred că nu vom sărbători precum germanii… Asta în cazul în care ne-am maturizat între timp. Vedem pe 22 noiembrie. :)

Începusem cu alt gînd să scriu postul ăsta, între timp evenimentele petrecute m-au făcut să mă gîndesc mai bine la unul dintre cele două oraşe.

Două oraşe diferite, dar la fel de interesante. Lisabona, capitala Portugaliei, în care fadoul este prezent peste tot pe străzi şi în pastelarias şi Berlin, capitala Germaniei, un oraş încărcat de istoria nazistă şi plin de monumente dedicate evreilor. Două oraşe care te cuceresc imediat ce ajungi să le cunoşti. Dacă ştii cum să profiţi de locurile pe care le ascund, dincolo de faţa pe care o afişează turiştilor, cu siguranţă, vei fi mai cîştigat decît dacă ai urma un itinerar stabilit.

Am ajuns pentru a doua oară în Lisabona. De această dată, cu timpul de partea mea, am reuşit să cutreier străzile şi să nu mă pierd prin labirint. Aproape de mare, Lisabona nu te lasă o clipă să stai. Mereu ai ceva nou de văzut şi de simţit. Asta în cazul în care îţi place să încerci gusturi noi. Portugalia turistică arată foarte bine. Se observă grija pentru cei care vin să le viziteze ţara.

Şi am rămas foarte plăcut impresionat de reţeaua lor de transport. Tramvaie, autobuze, trenuri. Pentru că am prins vreme de plajă, am luat zilnic trenul spre Cascais şi Estoril, oraşe la aproximativ 30 de km de Lisabona. Pe parcursul zilei trenurile pleacă din şi înspre din jumătate în jumătate de oră.Pentru că orice vacanţă trebuie să fie condimentată cu ceva, într-un tramvai (în genul celui care se plimbă pe Copou de Sărbători) am întîlnit un grup de români care analizau foarte atent o geantă, care aparţinea, culmea, tot unei românce. Surpriză şi scuze… Degeaba.

Mi-a plăcut multiculturalitatea Berlinului. Mult mai mulţi turişti decît în Lisabona, dar nu cred că pot compara cele 2 capitale. Totuşi, aş vedea Berlinul pragmatic iar Lisabona visătoare. Germanii ştiu să îşi exploateze trecutul, un trecut cu care nu prea îţi vine să te mîndreşti. Dar iată că turiştii vin. Şi nu rămîn dezamăgiţi de ceea ce găsesc acolo. Eu însă am rămas puţin trist că nu am bicicletă, iar de închiriat parcă nu îţi prea venea la 10 euro pentru 4 ore…  Berlinul are piste amenajate pe toate străzile, iar de Tiergarten nici nu mai spun. Superb parcul.

Aşadar: Lisabona sau Berlin? :)