Strada Chopin și poveștile ei ascunse | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Strada Chopin și poveștile ei ascunse

Strada Chopin și poveștile ei ascunse
 

Pe Chopin – la numărul 10 – e o clădire care întrerupe șirul de case și dă startul blocurilor cu trei etaje. Acolo stă actrița pe care o caută el în “Strada Chopin“, piesa scrisă și regizată de Andrei Vizitiu, care se joacă pe scena Godot – Cafe Teatru.

Plouă, iar refugiul băiatului nostru (interpretat de Thomas Ciocșirescu) e o băcănie din cartier, în care o descoperă pe cea care îi va da planurile peste cap (interpretată de Steliana Bălăcianu), și îl va face să uite de actrița după care venise, promisă deja unui regizor. Strada Chopin e o comedie romantică ”cu aromă de jazz, vin roșu și ploaie”, care vă va binedispune și vă va face să visați. Dialogurile din piesă sunt inteligente, replicile nu sunt forțate, per total discuțiile sunt smart.

Pasionații de cinematografie românească se vor distra de la început până la final. Iar dacă vedeți pe cineva care râde singur la fiecare insinuare, să îl puneți să vă facă o listă cu toate filmele la care se face referire. Le va ști, cu siguranță. Va începe cu celebrul sărut din Pădureanca (dintre Manuela Hărăbor și Adrian Pintea) și va veni în contemporan cu… sau… vă las să le descoperiți la teatru, că doar sunt unele dintre cele mai cunoscute filme românești. Și sigur ciorba nu va trece neobservată. Doar trebuie să vă imaginați că e mâncată lângă un perete cu faianță.

Strada Chopin ascunde multe povești de dragoste, care pot fi văzute începând de vineri și la Godot, nu doar la o plimbare prin cartier. La care vă invit, cum nu? #StradaChopin

___
Puteți rezerva biletele la teatru aici.

Recomandă articolul:

  


Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons