Ridică-te din bancă – dans contemporan | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Ridică-te din bancă – dans contemporan

7 Sep 2014
Etichete:


Pasiunile ne consumă; cu voia noastră, normal. De asta sunt așa de faine și reușesc să ne acapareze mare parte din timp. Noroc că sunt. Și noroc pe aceia care le descperă cât mai devreme; fie colecționează, aleargă sau dansează. În parcări, în subsoluri, în mansarde, sau în mulțime. Importantă e senzația combinată de relaxare și deconectare. Pe care dacă o încerci o dată… știți voi. Iar dacă o descoperi cât de devreme, ești mai liniștit.

”Ridică-te din bancă” este un proiect social de educație culturală prin dans, pentru elevi de liceu. Conceput de Asociația Secția de Coregrafie și realizat în parteneriat cu Liceul de Coregrafie “Floria Capsali”, programul o aduce pe Nina Dipla, pedagog și coregraf invitat al Conservatorului de Artă Dramatică din Montpellier, pentru a susține ateliere, spectacole și discuții în școli. ”Ridică-te din bancă” promovează cultura prin dans în rândul tinerilor prin cursuri gratuite de dans contemporan pentru profesionilști și amatori, sedințe de consilere în carieră pentru elevii Liceului “Floria Capsali” și activități de documentare și cercetare artistică.

Între 22 și 27 septembrie coregrafa Nina Dipla va susține în cadrul Liceului de Coregrafie Floria Capsali un atelier de dans contemporan, la finalul căruia va pune în scenă un spectacol împreună cu trupa muzicală Temple Invisible, iar între 29 septembrie și 10 octombrie Cartierul de Dans va prezenta în cadrul liceelelor partenere spectacolul și va organiza atelierele de dans contemporan și improvizație conduse de Sandra Mavhima. Stați cu ochii pe Cartierul de Dans pentru informații despre înscriere.

Recomandă articolul:

  


Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons