GeorgeToma.ro | Comunicare și Industrii Creative

Cuvântul care scoate “ruşinea la vedere”

25 Jun 2010

Pe internet cuvintele trădează. E ca şi cum nu ţi-ai putea abţine un gest în faţa unei situaţii pe care nu ţi-ai dorit-o de la bun început. Spun mai mult decât linkul către profilul tău de LinkedIn. Te dezvăluie celorlalţi şi, uneori, te lasă „cu ruşinea la vedere”. Modul în care intervii într-o discuţie, felul în care te raportezi la ceilalţi prin cuvintele aşternute în comentariu le pot compara cu felul în care, prin gesturi, saluţi sau ridici vocea pentru a te impune. Încă se mai spune că întâlnirea dintre două persoane care se cunoşteau online este mult mai deschisă… citeste mai mult

Cum folosesc Facebook şi Twitter

Cred că prezenţa online este foarte importantă. Una constantă, construită pe o bază şi o strategie care să te reprezinte. Am spus-o pe la evenimentele pe la care am participat, o voi mai spune. Voi continua să cred că dacă Google nu întoarce în căutări ceea ce îţi doreşti să arate despre tine înseamnă că ai greşit undeva pe drum şi trebuie să munceşti mai mult. Recunosc că m-am concentrat în ultima vreme pe 2 canale pe care am încercat să le dezvolt diferit: Twitter şi Facebook. Am neglijat blogul dar acum, după ce i-am dat o faţă nouă, îi… citeste mai mult

Dia de Portugal

10 Jun 2010

Astăzi a fost ziua naţională a Portugaliei, a lui Camões şi a comunităţilor portugheze. O zi în care am fost la primul meu concert de fado din România, în care gustul de bacalhau mi-a reamintit de terasa de lângă Jerónimos unde se serveşte peşte atât de bun şi de petrecerile cu sangria din barurile studenţeşti. Şi dacă tot veni vorba, de castane prăjite. I-am ascultat pe Carolina Pessoa şi pe Nuno Sérgio cântând fado. Au cântat din Amalia, Mariza şi au reuşit să mişte publicul în ritmul muzicii. Normal că toată sala a început să aplaude la “Uma Casa Portuguesa”… citeste mai mult

#hailafotbal ediţia a 4-a

24 May 2010
Etichete: ,

Mi-am tot spus că voi ajunge măcar la o ediţie a #hailafotbal. Până acum am ratat primele trei ediţii, asta şi pentru că au început după ce m-am mutat din nou în Bucureşti. Astăzi însă, cu treabă prin Iaşi, am reuşit să trec să văd cum joacă băieţii. O atmosferă destinsă, şuturi multe, goluri şi multe faze tari, întreţinute de pe margine cu câte o Timişoreana. Mai jos pun pozele pe care le-am făcut:

Abrunhosa schimbă ritmul

Al şaselea album de studio al lui Pedro Abrunhosa vine cu o surpriză pentru fani. O schimbare de gen, influenţe noi şi poveşti surprinzătoare. “Fazer O Que Ainda Não Foi Feito” este prima piesă promovată de pe noul album “Longe” – Departe, lansat cu aproximativ o lună de zile în urmă. Albumul deschide noua colaborare cu trupa Comité Caviar, după ce până acum Pedro Abrunhosa apărea pe scenă cu Bandemónio. Noua trupă este una “cu experienţă”, doi dintre componenţii ei acompaniindu-l până de curând pe Jorge Palma. În fapt, Jorge Palma, Bob Dylan sau Bruce Springsteen sunt cântăreţi care îşi… citeste mai mult

Lupta cu dictatura se duce online

Dintre reţelele sociale pe care le folosesc, Twitterul, Facebook-ul şi LinkedIn-ul sunt cel mai des utilizate. Nici la voi nu cred că lista diferă foarte mult. Avem cel puţin 2 reţele sociale în comun pe care le folosim zilnic. Şi una dintre ele este cu siguranţă Facebook-ul. Şi asta pentru că, în mai 2010, existau 1,286,580 conturi create de români. Iar statisticile la nivel mondial arată că reţeaua sociala este una dintre cele mai populare. Campanii se derulează pe Facebook, se fac grupuri, cauze care de care mai stupide, iar companiile îşi creează pagini sau chiar conturi la care adaugă… citeste mai mult

Decât că am o problemă. DEX gen

Di pi la Ieşi limba sâ audi altfel şâ parcâ-i aşa cum sâ zişi în carti. În aia în cari sâ zişi di tăti regulili alea cum sâ vorbeşti. Dar prin alte părţi mi se pare că unii au uitat complet să vorbească. Şi zic asta pentru că săptămâna trecută în Herăstrău două doamne în vârstă conversau pe tema florilor frumos înflorite şi proaspăt puse: “Da ce crezi tu că astea se înfloreşte aici? Le aduce de la seră, că doar nu le-o creşte aici” gen. Şi doamnele astea au grijă de nepoţi, care vor avea grijă de ele după… citeste mai mult

Schimbări la blog

25 Apr 2010
Etichete: ,

Până de curând ideea blogului cu un singur articol vizibil mi se părea ok, asta şi pentru că scriam destul de rar, lucru de care nu sunt mulţumit şi la care voi lucra în lunile următoare. Şi pentru ca să mă mobilizez aveam nevoie de o schimbare, iar cel mai uşor era să schimb faţa blogului. Mi-a plăcut fosta temă, simplă, cu informaţiile la îndemână, dar nu se potrivea cu ce am în gând. Am construit actuala temă cu accent pe texte mai lungi şi în jurul a 4 categorii: – Info: informaţii diverse din comunicare, industrii creative şi tot… citeste mai mult

Gata şi ediţia a doua a ZCP Iaşi 2010

ZCP a trecut anul acesta foarte repede, deşi au fost cîte 2 difuzări pentru fiecare film. Din punctul meu de vedere, totul a fost conform planului, cu mici scăpări tehnice. Am avut aproximativ 800 şi ceva de persoane prezente la proiecţiile filmelor, cifră mai mică dacă e să comparăm cu anul trecut. Trebuie ţinut cont de faptul că sala de la Casa Ursachi e mică şi nu putem să o comparăm d.p.d.v. al calităţii cu cinema-ul de la Moldova Mall. Dar, per total, a ieşit un eveniment aşteptat, cu filme bine alese şi cu reacţii pozitive după. Mă bucur că… citeste mai mult

Zilele Cinematografiei Portugheze 2010

Februarie e luna filmelor portugheze. Şi nu numai la Iaşi. Zilele Filmului Portughez se organizează la Cluj în perioada 23 – 25 februarie, apoi la Iaşi vom organiza Zilele Cinematografiei Portugheze în perioada 26 – 28 februarie. Vom avea ocazia să vedem o altă parte a cinematografiei portugheze şi vom putea asculta, din nou, ritmuri de fado. Abia aştept evenimentul şi cu siguranţă cred că Iaşul şi Clujul vor deschide şi mai mult apetitul pentru cultura portugheză. Pentru publicul din Iaşi, pregătim o surpriză, împreună cu prietenii de la Polirom şi altiaşi.ro. Dar mai multe, începînd cu săptămîna viitoare.

Pages:«1...6789101112...43»

Twitter

Flickr

DSC_0072DSC_0066DSC_0058DSC_0057DSC_0054DSC_0052

Newsletter



 


Copyrighting & Traffic

Licenţa Creative Commons