My Girl – Festivalul Filmului Thailandez | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

My Girl – Festivalul Filmului Thailandez

Cu ocazia primei ediţii a Festivalului Multicolor din 2009 mi-am demontat unele stereotipuri. Chinezii fac filme bune. Comedia aleasă atunci de lectorul chinez de la Iaşi a fost bine scrisă, bine filmată şi bine jucată. Recunosc că spre Festivalul Filmului Thailandez am plecat cu aceeaşi idee în cap pe care o aveam înaintea filmului Chinei anul trecut, însă ştiind că am fost plăcut surprins, am aşteptat acelaşi lucru şi de la filmul ales pentru a doua seară a festivalului.


Povestea filmului Fan Chan, aşa cum e descrisă pe site-ul Muzeului Ţăranului Român:

Jeab află că iubita sa din copilărie, Noi-Naa urmează să se căsătorească, aşa că se duce acasă, în provincia locală. Pe drum îşi aduce aminte de copilăria sa din anii 1980 din Thailanda. Îşi aduce aminte cum întârzia mereu la şcoală, astfel că tatăl său trebuia să îl ducă pe scaunul din spate al motocicletei. Cum se juca după şcoală întotdeauna cu Noi-Naa şi prietenele sale, în timp ce băieţii din vecini se dădeau cu bicicletele şi se jucau fotbal sau cu personaje chinezeşti imaginare.

Filmul e uşurel, relaxant, plăcut de urmărit, emoţionant, comic. O prietenie, începută din copilărie, care se întrerupe brusc pentru că băiatul, dorind să demonstreze că merită se se joace cu gaşca de năzdrăvani, o răneşte pe fată şi nu mai apucă să-şi vorbească înainte ca aceasta să se mute în alt oraş. O întâlneşte din nou, peste ani, la nunta ei. Rememorarea momentelor din copilărie e plină de episoade cunoscute. Copii joacă elastic, se joacă “de-a mama şi de-a tata”, se tachinează pe seama apropierii dintre Jeab şi Noi-Naa etc. lucruri pe care ni le aducem aminte şi din copilăria noastră.

“My Girl” e plin de simboluri, dar nu ajungi să le percepi pe loc pentru că e construit bine şi acţiunea curge uşor. Şi într-un fel previzibil. La începutul filmului cei doi copii privesc o telenovelă în care o fată şi un băiat sunt nevoiţi să se despartă pentru că ea se mută în alt oraş, iar băiatul rămâne plângând. Aceeaşi soartă o au şi Jeab şi Noi-Naa doar că despărţirea lor e mult mai emoţionantă.
Filmul vorbeşte despre copilărie, despre prieteniile legate atunci, multe uitate acum. Un film cu câteva stângăcii de filmare în momentele în care vedem personajul matur, dar cu cadre care salvează regia din momentele în care Jeab şi Noi-Naa sunt împreună. Un film bun pentru 2003, anul lansării.

Nu îmi pare deloc rău că am mers să-l văd, mă bucur că mi-a conturat puţin o imagine a cinematografiei thailandeze. Păcat că sala nu a fost plină.

Am găsit pe Youtube filmul, spart în 11 părţi de 10 minute. Nu cred că veţi avea răbdarea să le urmăriţi dar, pe bucăţi poate vă faceţi o idee despre film:

httpv://www.youtube.com/watch?v=t3DTrNLE30Q

Recomandă articolul:

  


Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons