Loverboy – Cine iubeşte şi lasă… | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Loverboy – Cine iubeşte şi lasă…

11 Oct 2011
Etichete: ,

E clar că dacă priveşti Loverboy mecanic, l-ai pierdut din prima. L-ai pierdut şi dacă intri în sală cu preconcepţii legate de calitatea şi subiectele filmelor româneşti actuale şi te ia valul în direcţia asta de la primele cadre. Are locul lui distinct şi nu merge doar privit. Nici nu te lasă aşa. În final, îţi dă posibilitatea de a gândi şi de a aprofunda subiectul.

Filmul trece dincolo de unele forţări de scenariu şi reuşeşte să aducă în prim plan povestea de dragoste dintre Luca şi Veli. O iubire cu premeditare, Luca fiind prima verigă dintr-o reţea de trafic de persoane şi, totodată, prima dragoste a fetelor care îi trec prin pat. Veli cade şi ea în păcat, iar finalul relaţiei lor ne este arătat chiar de la început.

Acum, cea mai folosită e metoda prin îndrăgostire, iar cel care o practică se numeşte loverboy. Adică tot felul de puşti care agaţă fete şi le fac să se îndrăgostească de ei apoi le trimit la prostituţie“, argumentează alegerea titlului şi a subiectului regizorul Cătălin Mitulescu, aflat la al doilea lung-metraj, după Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006).

Interesante sunt deciziile de a folosi acelaşi cuplu de actori – un cuplu deja sudat (au jucat împreună în Eu când vreau să fluier, fluier – Mitulescu, scenarist şi producător) – şi decizia de a folosi actori amatori, în ambele filme (devine oare o semnătură a lui?) persoane implicate în mod real în povestea filmului şi care îşi joacă propriile roluri. Că le joacă cum nu ar trebui e una, dar ele sunt importante pentru credibilitatea filmului.

Loverboy e mai mult decât băieţaşi care ascultă manele din maşini scumpe, fete care aleargă oarbe după prima dragoste a vieţii lor sau sex. E o frântură, mai mult sau mai puţin cosmetizată, a unui ritual insensibil în care e exploatată fuga fetelor după libertate. E o lume în care cei ca Luca nu simt nimic, până nu apare cineva ca Veli. Şi atunci totul devine îndoielnic. Construcţia personajelor e fascinantă, iar jocul actorilor principali e minunat. Grele sunt ambele roluri, dar Ada Condeescu şi George Piştereanu se achită bine de datorie.

Mitulescu reuşeşte să facă un film căruia trebuie să îi cauţi înţelesul, pe care trebuie să îl aprofundezi şi pe care e bine să îl priveşti atent.

Era să uit… mergeţi la cinema!

Recomandă articolul:

  


Comentarii

1. lucian fotograf nunta | 19 Oct 2011 | 16:41:20

Imi spunea un prieten de-al meu RObin….posesor de blog de-asemenea ca e un film care merita vazut…si am sa ma duca sa il vad cu am putin timp liber!



Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons