Kyra Kyralina | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Kyra Kyralina

Kyra Kyralina e film de Premiile Gopo. Are șanse mari la categoriile Imagine, Costume, Decoruri, Muzică sau Machiaj și Coafură. Multe categorii importante pentru orice proiect cinematografic. Însă, nu îl creditez prea mult cu șanse la alte categorii. Deși merită toată atenția noastră, pentru că e unul dintre filmele altfel din acest nou val de lansări (toamnă 2014).

Ecranizarea lui Dan Pița vine cu un mod diferit de a urma firul epic al nuvelei lui Panait Istrati. Dragomir (Corneliu Ulici), personajul principal masculin, spune povestea căutării Kiralinei și Kyrei, sora și mama lui, și începe din copilărie, pentru a ne oferi imaginea întreagă a aventurii sale. Nararea lui ne scoate, pe alocuri, din ritmul filmului, deși între cele două planuri nu vorbim de perioade de timp îndepărtate. Dar delimitarea e clară, iar acea rupere vine tocmai din modul în care acesta vorbește direct cu noi, cu privirea ațintită în obiectiv.

Kyra Kyralina e lucrat în detaliu (veți observa, cu siguranță, cicatricea lui Dragomir reflectată în oglindă pe obrazul drept sau stâng, deși ea e pe obrazul stâng sau drept). Decorurile ajută foarte mult la crearea atmosferei din epocă, iar muzica celor de la Trei Parale pare ceva firesc în acest context.

În rest, alte elemente par dintr-un puzzle încă necompus. Unele replici nu își găsesc locul în dialog, poate și pentru că sunt rostite, nu jucate. Iar diferența dintre actorii tineri și ceilalți, care au jucat în mai multe producții, e, din păcate, sesizabilă. Iulia Cârstea, interpreta Kyralinei, face un rol de debut minimal, iar în afara scenelor de dans sau de seducție, nu reușește să ofere personajului său personalitatea meritată.

Însă mi-a rămas în minte o scenă, cea în care unchiul Ilie (Florin Zamfirescu) e pe patul de moarte și îl dă sfaturi lui Dragomir. O face ”ca la teatru”, ceea ce e bine pentru că ai ocazia să admiri un joc actoricesc așa cum trebuie, însă apoi se rupe ritmul din nou.

Per total, Kyra Kyralina se va juca cu răbdarea voastră și, printre povestea pe care o prinzi repede și acțiunile previzibile ale personajelor, veți admira decorurile, costumele, dar și imaginea întregului film. E de văzut!

Sinopsis: O adaptare a romanului scris de Panait Istrati, Kyra Kyralina, spune povestea unei frumoase și misterioase femei care, alături de mama ei, ajunge să își vândă farmecele bărbaților. Ecranizarea, care are o aură orientală, aduce pe marile ecrane atmosfera magică întâlnită în 1001 nopți.
Sursa: Cinemagia.ro

Era să uit… mergeţi la cinema!

Recomandă articolul:

  


Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons