Duminică alergăm. În Bucureștiul nostru, de 33 de km | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Duminică alergăm. În Bucureștiul nostru, de 33 de km

Duminică alergăm. În Bucureștiul nostru, de 33 de km
 

Alergăm. Din ce în ce mai mulți. Fugim ca apucații prin parcuri, ne pierdem diminețile și nopțile pe pistă. Tragem de noi cât putem pentru câteva secunde de avantaj. Suntem mulți și alergăm. Și asta e foarte bine.

Eu, în cursă: recunosc, egoist; eu și timpul meu. Până la urmă ăsta-i scopul, să îl fac de râs pe cel de anul trecut. Și, spre bucuria mea, în fiecare an râd mai bine. Anul acesta, la Maratonul București 2015, fac al doilea semimaraton. Cu capul gol. Abia aștept să râd. Ar fi al treilea an consecutiv.

Duminica asta închidem orașul. Din nou. 33 de km de șosea vor fi ai noștri. Luăm locul mașinilor, doar că nu vom claxona în aglomerație, ci vom zâmbi de fiecare dată când cineva de pe margine, sau de lângă noi, ne va arunca priviri lungi sau, cu bucurie, aplauze! Nu-i ușor să alergi. Dar asta o știu doar cei care pleacă de la start. Și, deși cursa e cu “capul gol”, fiecare încurajare primită de pe margine e uriașă. O bătaie din palme e un pas în plus pe traseu.

Vom fi mulți. Fiecare cu motivele sale. Însă vom arăta că pentru a avea un zâmbet larg pe față îți trebuie doar niște pantofi de alergare, un șort și un tricou. Aaa, și orașul alergând sub tălpi.

#RunInBucharest #BucharestMarathon

Recomandă articolul:

  


Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons