Der NexT 7. Das Festival | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Der NexT 7. Das Festival

Anul trecut m-am bucurat de câteva scurtmetraje reușite, lucru pe care vreau să îl fac și acum. Festivalul Internațional de Film NexT a ajuns la ediția a șaptea, iar anul acesta va fi între 10 și 14 aprilie și va avea în competiție 23 de filme din 16 țări, alese din peste 1.000 înscrise. Mai mult, și anul acesta vom avea NexT Comedy Night și NexT Oscars Night, dar despre ele mai târziu.

Sunt patru scurtmetraje românești în competiție, pe care abia aștept să le văd. Treizeci, un film regizat de Victor Dragomir; În acvariu, regizat de Tudor Jurgiu; Betoniera, al lui Liviu Săndulescu (selecționat la Clermont Ferrand în 2013) și Șanțul – debutul regizoral al lui Adrian Silişteanu, cunoscut până acum ca director de imagine la Din dragoste cu cele mai bune intenții și Domestic, regizate de Adrian Sitaru, și Undeva la Palilula, regizat de Silviu Purcărete. Cred că filmele vor fi interesante.

Apoi, vom avea un juriu cosmopolit, format din Chris Tidman (UK, Shorts International), Roar Skau Olsen (Suedia, sound designer), Michèle Driguez (Franţa, Festival du Film Meditérranéen), Hervé Le Phuez (Belgia, Festival du Film Francophone de Namur) şi Radu Jude (România, regizor de film). Ceea ce duce la o selecție a căștigătorilor foarte dură.

Mai trebuie menționat că pe lângă competiție nu trebuie să pierdem nici secțiunile tradiționale ale festivalului: Semaine internationale de la critique (secțiune paralelă a Festivalului de Film de la Cannes, Short Matters (scurtmetrajele nominalizate la Oscarurile Europene), Festival Friends/Prietenii Festivalului (pogram prezentat de HBO), Și ei au fost NexT Generation și Cristi & Otto (programul dedicat filmelor realizate de regizorul Cristian Nemescu și sound-designer-ul Andrei Toncu). De asemenea, poate veți vrea să mergeți cu cei mici pentru prima dată la cinema, poate la NexT Kids, care va avea o selectie de filme si activitati dedicate celor mici.

Ne vedem pe la NexT, cu ochii mari pe ecran.
Era să uit… mergeţi la cinema!

Recomandă articolul:

  


Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons