Decât că am o problemă. DEX gen

Di pi la Ieşi limba sâ audi altfel şâ parcâ-i aşa cum sâ zişi în carti. În aia în cari sâ zişi di tăti regulili alea cum sâ vorbeşti. Dar prin alte părţi mi se pare că unii au uitat complet să vorbească.

Şi zic asta pentru că săptămâna trecută în Herăstrău două doamne în vârstă conversau pe tema florilor frumos înflorite şi proaspăt puse: “Da ce crezi tu că astea se înfloreşte aici? Le aduce de la seră, că doar nu le-o creşte aici” gen. Şi doamnele astea au grijă de nepoţi, care vor avea grijă de ele după şi care vor avea grijă de noi după. Şi aşa se duce limba română la vale.

Un alt lucru de care mi-e frică sa nu mă afecteze şi lupt să nu fie aşa e nebunia asta cu “decât” folosit greşit. Era bancul ăla:
“Un om merge la piaţă să cumpere cartofi:
- Bună ziua, vreau şi eu nişte cartofi.
- De cât? îl intreabă vânzătorul.
- Decât cartofi, da! ”
Şi iar ia limba română un pumn în figură. Fiţi siguri că foarte mulţi oameni folosesc “decât” cum nu ar trebui.

Trendul limbii nu se opreşte aici şi mă simt agasat de alt tic verbal: “gen”. Încă nu am reuşit să-l înţeleg şi să văd cum şi când se foloseşte, dar mă feresc de el cât pot. La fel şi cu “maxim”. Ambele exploatate de Vodafone în comunicarea către tineri.

Cert este că limba se află într-o schimbare continuă, dar parcă ultimii ani au schimbat-o mult mai rapid decât până acum 20 de ani. Şi cauzele se găsesc mereu la generaţia care vine din urmă. Ba că în trecut am scris sms-uri şi a trebuit să scurtăm cuvinte, am descoperit netul si pe mirc vorbeam codat, am creat romgleza, s-au dezvoltat argouri, acum avem 140 de caractere în care să ne încadrăm şi cine ştie care va fi următorul pas în dezvoltarea noastră şi, împlicit a limbii.