Cuvântul care scoate “ruşinea la vedere”

Pe internet cuvintele trădează. E ca şi cum nu ţi-ai putea abţine un gest în faţa unei situaţii pe care nu ţi-ai dorit-o de la bun început. Spun mai mult decât linkul către profilul tău de LinkedIn. Te dezvăluie celorlalţi şi, uneori, te lasă „cu ruşinea la vedere”.

Modul în care intervii într-o discuţie, felul în care te raportezi la ceilalţi prin cuvintele aşternute în comentariu le pot compara cu felul în care, prin gesturi, saluţi sau ridici vocea pentru a te impune. Încă se mai spune că întâlnirea dintre două persoane care se cunoşteau online este mult mai deschisă decât în cazul unei primei întâlniri offline. Cred şi eu acest lucru. E mult mai uşoară interacţiunea după. Doar pentru că mesajele schimbate online au ajutat mult mai bine la o poziţionare prealabilă. În întâlnirile faţă în faţă această imagine se construieşte pe baza primelor secunde de contact. Nu ştiu cum e mai eficient, dar cert este că, în momentul de faţă, prefer ca înaintea întâlnirii unei persoane noi să caut informaţii despre ea pe internet.

Şi ajung la textul pe care îl scrii şi care poate fi găsit de oricine, oricând, la o simplă căutare. Nu are rost ca pe unele reţele sociale să îţi menţii imaginea pe care o cere funcţia deţinută, iar pe alte medii să scrii în cel mai pur limbaj colocvial. Unde-i consecvenţa şi unde-i persoana adevărată? Care-i imaginea din oglindă? Şi, poate, ca mine mai sunt persoane care caută înainte informaţii despre interlocutorul nou. Trebuie să ştii la ce să te aştepţi şi cum să îl abordezi. Confuzia, lipsa de consecvenţă în limbaj şi comportament online poate crea o imagine negativă şi o preconcepţie cu care se porneşte discuţia. Sincer, pentru mine, unei astfel de persoane îi scade din prima clipă, încă înainte de a ne saluta, cota de încredere. Pentru că deja ştiu că e cu două feţe, şi nu ştiu care este cea reală.

E clar că un cuvânt sau un gest schimbă radical sensuri şi mesaje în comunicare. Dar şi mai clar mi-e că ele vin de la noi.