Creativitate și espresso, illy | GeorgeToma.ro | Tasteful stories

Creativitate și espresso, illy

25 Mar 2015
Etichete: , , ,
Creativitate și espresso, illy
 

Cafeaua și industriile creative merg mână în mână. Fie că vorbim de creativitate în artă, modă, film, design, tehnologie sau muzică. Iar illy ne arată asta de ceva timp. De fapt, de la înființare, din 1933. Și pentru că atunci când te apuci să cauți lucruri găsești mai mult decât te-ai fi așteptat, ei bine… Francesco Illy, inventatorul espressorului modern (a înlocuit sistemul bazat pe aer comprimat cu unul bazat pe aburi – „Illetta“), s-a născut în Timișoara, în anul 1892.

La doar un an de la înființare, illy deja colabora cu artiști renumiți, pentru design-ul materialelor sale publicitare. Astăzi, are în echipă un artist care coordonează tot ce ține de design, de la design-ul aparatelor, produselor, până la coordonarea artiștilor în proiectele de artă, sau la coordonarea agențiilor în conturarea personalității brandului: Carlo Barch, care înainte de a fi art director-ul Illycafe, a fost curatorul proiectelor de artă din cadrul companiei, iar înainte de aceasta un artist ”vânat” pentru creațiile sale.

E drept, și eu aș vâna niște cutii cu un design foarte fain, pentru că au trecut de mult de stadiul de simple ambalaje. De-a lungul tmpului, de prin 1992, illy tot colaborează cu artiști care desenează cutiile de cafea. În România au organizat recent proiectul Design the Illy Can, iar lucrarea câștigătoare a unui tânăr designer român se va regăsi pe 20.000 de cutii, într-o ediție limitată, doar în țară. E bine să fii cu numele alături de James Rosenquist, Michael Lin, Michelangelo Pistoletto, Tobias Rehberger, Sebastião Salgado sau Robert Wilson, care și-au lăsat amprenta artistică pe cutiile de inox. Iată mai jos selecția mea (începând cu cea de sus, ultima creație în colecție, sub semnătura lui Robert Wilson).

Sebastião Salgado – 2008
Sebastião Salgado

Michelangelo Pistoletto – 2003
Michelangelo Pistoletto

Și pentru că tot am văzut creații ce s-au impus, iată și opera lui Andrei Măceșanu, designer-ul român care a decorat noua cutie. Frumos! O putem găsi de luna viitoare în magazine.

Recomandă articolul:

  


Comentarii

Trackbacks

  1. Illy si cutiile de cafea • Blog de cafea


Tu ce crezi?



Twitter

Facebook

Instagram



Copyright

Licenţa Creative Commons